Teatrul pentru Copii si Tineret Calutul de Mare – Motanul Incaltat
Teatrul pentru Copii si Tineret Calutul de Mare – Motanul Incaltat – 16 octombrie 2016
după CHARLES PERAULT
scenariul, regia artistică şi animaţia: Cristian Pepino
scenografia: Cristina Pepino
muzica: Dan Bălan
coregrafia: Maria Aprozianu
consultant pentru mânuirea păpuşilor: Aneta Forna Christu
varsta: 6 – 12 ani | durata 55 minute
„Unde-i motanul? A dispărut motanul” – aşa începe spectacolul. Toată lumea îl caută pentru că fără el nu se poate spune povestea.
„Iată-l” a apărut preţiosul nostru motan cu un miorlăit deosebit de ştrengar. Şi pe deasupra mai şi vorbeşte. Este deci fermecat, dar şi isteţ, şi dornic să-i ajute pe cei nevoiaşi.
Îl va ajuta şi pe el feciorul cel mic al unei familii nevoiaşe să devină „Prinţul de Carabas”, moştenitor al unor imense meleaguri ce au aparţinut unui fioros şi asupritor căpcăun.
Asistăm la o sumedenie de situaţii comice (întâlnirea cu regele şi frumoasa prinţesă, cu viticultorii şi cu slujitorii hapsânului căpcăun) puse la cale de isteţul motan, care aduc o maximă dispoziţie şi încântare tuturor copiilor spectatori de-alungul întregii vizionării.
Finalul în care însuşi uriaşul şi fiorosul căpcăun este păcălit de motan să se transforme în leu şi apoi în şoricel (pe care motanul nostru îl înghite cu poftă) stârneşte ropote de aplauze şi strigăte de bucurie.
Interpretarea personajelor este excelentă, iar dorinţa spectatorilor de a reveni este evidentă.