Site icon Evenimente in Constanta

Concert caritabil Sarmalele Reci la Doors Club

Concert caritabil Sarmalele Reci la Doors Club

Concert caritabil Sarmalele Reci la Doors Club – 14 mai 2017

 

Duminică, 14 mai 2017 ora 20.00, cunoscuta trupă Sarmalele Reci te invită la un eveniment de excepție organizat în Doors Club, în cadrul campaniei „Music for Autism”. Îţi promitem ca va fi o seara de muzica cu un amestec original şi eclectic de rock’n’roll, funk, jazz şi folclor.
Trupa Sarmalele Reci are una dintre cele mai constante prezenţe pe scena muzicală românească şi este un proiect artistic de calitate, bazat pe creativitate, inovaţie, energie şi tonus al vieţii.
Pe parcursul carierei au beneficiat de recunoaşterea din partea revistelor muzicale şi a mass mediei. În anul 2007 Sarmalele Reci au primit premiul „Actualitatea Muzicală” pentru 14 ani de succese în muzica rock. Versurile lor, scrise cu artă şi forţă în limba română, sînt considerate drept cele mai originale şi mai emblematice pentru societatea românească post `90.
Sarmalele Reci este un grup recunoscut de catre toţi colaboratorii săi şi recomandat drept un partener de încredere, drept un artist care înţelege necesităţile şi contextul în care este invitat să performeze.
Componenţa actuală: Zoltán András (voce, kybds.), Emil Viciu (ch.), Gabriel Drăgan (drms.), Mircea László Horváth (kybds), Vladimir Săteanu (bas).
Discografie: Ţara te vrea prost (1995) ; Aurolac (1996); Bucate alese (1998); Răpirea din Serai (1999); Maniac (2001), Vaca (2003), O seară la operetă (2007), Haos.ro (2012)
Festivaluri autohtone: Peninsula, B`est Fest, Folk You etc.
Festivaluri în străinătate: Germania (1994), Ungaria (1997), Anglia (1998), Moldova (2000), Spania (2006),Germania (2012).
Music for Autism, un proiect început în 2012 cu scopul de a sprijini copii cu autism si alte dizabilitati, care s-a bucurat încă de la început de succes devenind astfel proiectul umanitar pe poziție fruntașă cu reușite nenumărate.
Fondurile strânse timp de 3 ani au ajutat la realizarea unui mini-laborator de cofetărie-patiserie pentru integrarea socio-profesională a tinerilor cu dizabilităţi din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Albatros” Constanţa, la realizarea unei sali de stimulare senzoriala in Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Maria Montessori” Constanta şi la susţinerea unor terapii prin hipoterapie Asociaţia de Terapii Suportive Hipoterapia
.Scopul Campaniei ” Music for Autism” este de a realiza o sală de muzică pentru copiii cu dizabilităţi din Centrele Şcolare pentru Educaţie Incluzivă din Constanţa.
https://www.facebook.com/MusicForAutismRomania

Alatură-te de Campania „Music for Autism”!!!

Prețul unui bilet este 40 de lei. Biletele se pot achiziționa de la sediul clubului Doors de pe strada Traian, nr. 68A Constanţa.
Rezervarile 0763 661 622.

Exit mobile version