The Mono Jacks la Club Phoenix
The Mono Jacks
The Mono Jacks una dintre cele mai apreciate reprezentante ale rock-ului alternativ românesc, vine la Phoenix Constanta pe 30 martie 2018, ora 21:30!
Pret bilet: 20 lei
The Mono Jacks sunt o colecție de gânduri și emoții puse pe note. Trupa s-a conturat la inițiativa lui Doru Trăscău, cunoscut deja publicului din activitatea cu formația ab4, în toamna lui 2008, susținând primul lor concert chiar pe scena clubului Control. După un debut excelent cu un prim disc Now In Stereo lansat în 2010 și un răspuns entuziast la single-urile „Maria” și „Woman”, formația a adunat în palmares o impresionantă activitate concertistică atât în cluburi din întreaga țară, cât și la mari festivaluri naționale și internaționale precum Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTMania, TIFF.
Succesul piesei “Gândurile” inclus pe EP-ul Fortunes, a atras după sine un experiment îndrăzneț pentru The Mono Jacks, trupa lansând în mai 2012 EP-ul Gândurile Remixed cu reinterpretări ale acesteia realizate de artiști precum Brazda lui Novac, The Pixels sau L’Orchestre de Roche.
După o perioadă de pauză, The Mono Jacks revin în 2015 într-o componență proaspătă, cu o suită de single-uri noi precum „Tablou”, „Drumul” sau piesa „Un sfert de secundă”, lansată în ianuarie 2017, ce se va regăsi pe viitorul album de studio la care trupa lucrează în prezent.